Pe 29 mai 2019, reprezentanţii permanenţi ai statelor membre ale Uniunii Europene (COREPER) au decis acordarea mandatului de negociere la nivelul Consiliului UE pentru propunerea de Regulament privind dispoziții specifice pentru obiectivul de cooperare teritorială europeană in perioada 2021-2027 (Regulamentul Interreg). Astfel, pe durata Preşedinţiei Romaniei la Consiliul Uniunii Europene, in doar 4 luni de la inceperea negocierilor, datorită eforturilor susţinute ale echipei de negociere responsabile de dosarul cooperare teritorială europeană, s-a inregistrat

viziteaza www.mdrap.ro